Isus, Lumina lumii...
Autor: Maria Luca  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de maria23luca in 16/04/2012

Ce har nepreţuit să ştii că-n viaţa ta
De-i noapte sau furtună, tu ai pe Cineva
Ce-ţi stă mereu alături, oricât ar fi de greu...
Isus, Lumina lumii - Eternul Dumnezeu!

Ce sfântă bucurie să-I poţi simţi Iubirea,
Ce mângâie şi-alină, ce-aduce mântuirea,
Iubirea ce pe cruce în chinuri a murit...
Isus, Lumina lumii ce veşnic te-a iubit!

Ce pace nesfârşită îţi umple inima
Când vii în rugăciune, umil, în faţa Sa
Şi ai credinţa vie că-n ceruri, undeva,
Isus, Lumina lumii ascultă ruga ta!

Când ai făcut cu Domnul un sacru legământ
Că-L vei sluji o viaţă aici, pe-acest pământ,
El ţi-a promis c-alături de-a pururi îţi va fi!
Isus, Lumina lumii te-aşteaptă-n veşnicii! Amin!

Vulcan-16-04-2012
Mary


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 3688
  • Export PDF: 15
Opțiuni