Nu lăsați să se usuce
Autor: Valentin Popovici  |  Album: Între zâmbet şi suspin  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de Flavia96 in 12/01/2012
Nu lăsați să se usuce lacrimile mijlocirii!
Căci în ele zace taina biruințelor iubirii,
Ele sparg ziduri de piatră, sfarmă porțile de fier
Și deschid o cale-ntinsă pân’ la Tronul sfânt din cer.

Nu lăsați să se usuce lacrimile rugăciunii!
Ele sting în inimi triste flacăra amărăciunii;
Lacrimile sunt poteca înspre munții cei măreți,
De pe care ni se-arată zorii sfintei dimineți.

Nu lăsați să se usuce lacrimile înfrățirii!
În Hristos suntem toți una, prin botezul înnoirii.
Într-un Domn și-ntr-o credință, ne-am legat și ne-am unit,
Pentru viața pământească și vecii fără de sfârșit.

Nu lăsați să se usuce lacrimile mângăierii!
Limpeziți-vă privirea stăruind în ruga serii!
Frângeți-vă pâinea-n două, ca s-o dați unui flămând,
Unui frate care-așteaptă ajutorul tremurând.

Nu lăsați să se usuce lacrimile bunătății!
Când în lume ura-i lege lângă porțile cetății;
Chiar dacă în dinți ne-ar rupe al vrăjmașilor puhoi,
Mila, pacea și iubirea să rămână între voi!

Nu lăsați să se usuce lacrimile așteptării!
Ascultați, gornistu-i gata pentru ceasul deșteptării!
O, Isuse preaiubite! Doamne, vino mai curând,
Iată, ne-am făcut din lacrimi vălul de mireasă sfânt!


Mă bucur de comorile pe care le aduni!
Domnul să te ajute să-i slujești cu adevărat!
Fă și tu ce-a făcut ISUS!
Marcu capitolul 16, verrsetul 16
Adăugat în 12/01/2012 de cost_ana
Amin. Poezii minunate pe care le citesc intotdeauna cu placere. Sunteti un mare vestitor al Evangheliei lui Isus. Domnul sa va binecuvanteze. Florenta Sarmasan
Adăugat în 12/01/2012 de florenta.sarmasan
Pentru cei care nu stiu, fratele Valentin Popovici, este nu numai un poet crestin foarte talentat, dar este si un bun pastor baptist care slujeste la o biserica din Chicago. Am avut bucuria sa-l vad si sa-l ascult de cateva ori.
Domnul sa va dea har si inspiratie in continuarte, fr. Valentin, astfel ca prin predicile si poeziile Dvs., Domnul sa scape pe multi din ghearele pacatului, iar pe cei mantuiti, deja, sa-i pregatiti pentru iminenta intalnire cu Domnul Isus Cristos.
Adăugat în 12/01/2012 de george_barbu
Statistici
  • Vizualizări: 10522
  • Export PDF: 38
  • Favorită: 5
  • Comentarii: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni