Nu lăsați să se usuce lacrimile mijlocirii!
Căci în ele zace taina biruințelor iubirii,
Ele sparg ziduri de piatră, sfarmă porțile de fier
Și deschid o cale-ntinsă pân’ la Tronul sfânt din cer.

Nu lăsați să se usuce lacrimile rugăciunii!
Ele sting în inimi triste flacăra amărăciunii;
Lacrimile sunt poteca înspre munții cei măreți,
De pe care ni se-arată zorii sfintei dimineți.

Nu lăsați să se usuce lacrimile înfrățirii!
În Hristos suntem toți una, prin botezul înnoirii.
Într-un Domn și-ntr-o credință, ne-am legat și ne-am unit,
Pentru viața pământească și vecii fără de sfârșit.

Nu lăsați să se usuce lacrimile mângăierii!
Limpeziți-vă privirea stăruind în ruga serii!
Frângeți-vă pâinea-n două, ca s-o dați unui flămând,
Unui frate care-așteaptă ajutorul tremurând.

Nu lăsați să se usuce lacrimile bunătății!
Când în lume ura-i lege lângă porțile cetății;
Chiar dacă în dinți ne-ar rupe al vrăjmașilor puhoi,
Mila, pacea și iubirea să rămână între voi!

Nu lăsați să se usuce lacrimile așteptării!
Ascultați, gornistu-i gata pentru ceasul deșteptării!
O, Isuse preaiubite! Doamne, vino mai curând,
Iată, ne-am făcut din lacrimi vălul de mireasă sfânt!