Un cântec nou, o-înfiorare nouă,
prietene, răsună-n calea ta.
Vom mai cânta un cântec, poate două,
și-odată toate-n Cer le vom lua.

Un cântec nou, o pasăre pribeagă,
un porumbel venit din Paradis...
Noi l-am primit ca pentru-o lume-ntreagă.
Dar nu știm pentru cine-a fost trimis.

Un cântec nou, un fir de ape-n spume,
aduce de departe un suspin.
E-un Dor înalt ce plânge pentru lume.
Și lacrimile Lui prin cântec vin.

E-un Suflet frânt ce-a fost cu noi odată,
privind cu milă viața noastră rea.
Și-acum, din cer, El vede lumea toată
cum trece-n hohot peste jertfa Sa.

Cum trece-n joc, în veselii de baluri,
cum strigă în vâltori de carnaval.
Pe când Isus, privește marea-n valuri
și lacrimi cad pe fiecare val.

Mă uit la El, și-n pleoape lacrimi sfarăm,
cum se uita tâlharul pe Calvar.
Căci numai noi, tâlharii-L mângâiarăm.
Și poate tu ești ultimul tâlhar...

Dar, ca un vis, și cântecul se curmă.
Și va începe-adevăratul vis!
O, poate acesta-i cântecul din urmă.
Și poate pentru tine a fost trimis...