O, Fiu al jertfelor supreme...
Autor: George Cornici  |  Album: fara album  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de geocornic in 24/07/2011
O, FIU AL JERTFELOR SUPREME...

O, Fiu al al jertfelor supreme
Ce mult te îngrijeşti de noi!
Chiar de-am avea mii de probleme
Simţim efectul sfintei ploi...

Căci ne inunzi cu-a Ta candoare
Cu-al ei parfum îmbietor
Şi-ntrezărim cu ce splendoare
Ne-aştepţi în Plaiul fără nor.

Ecoul vorbelor rostite
Când chip de om ai îmbrăcat
Calmează stările umbrite,
Ne-ndepărtează de păcat.

În stare n-om fi niciodată
Să-Ţi mulţumim de-ajuns c-ai fost
Legat de crucea blestemată
Să ştim c-avem şi noi un rost.

Nu prin puterea noastră stingem
Săgeţi trimise din genuni
Ci-n jurul Tău, cu toţi, ne strângem
S-avem avânt şi viziuni.

Nu eşti mister ci eşti viaţă
Pentru copiii Tăi predaţi
Topeşti şi stările de gheaţă
Şi chinul celor disperaţi.

Himerele din vremi apuse
Ne gârboveau până-n neant
Speranţele erau distruse
Şi nu ştiam ce-i important,

Dar ai intrat în inimi frânte
Şi-ai pus în ele dor de Rai
Şi-au început, apoi, să cânte,
Să dea dumnezeiescul trai.

O, fiu al jertfei salvatoare
Cu fiinţa Ta stăm conectaţi
C-atunci e-ntruna sărbătoare
Şi-ntruna suntem desmierdaţi.

gc/22 Iulie, 2011







Pe marginea poeziei...

Multe şi cele mai sfinte felicitări pentru versurile pline de farmec şi frumusete spirituală privind tematica ,,jertfelor supreme" ale Fiului lui Dumnezeu, pentru mântuirea noastră.
Adăugat în 24/07/2011 de Duverna
Statistici
  • Vizualizări: 1049
  • Export PDF: 50
  • Comentarii: 1
  • Gramatical 1
  • Nisalin  ok

    Gramatical 1 0
  • Diacritice 1
  • Nisalin  ok

    Diacritice 1 0
  • Conținut 1
  • Nisalin  fara album

    Conținut 0 1
Opțiuni