TURNUL RUGĂCIUNII
Autor: Corneliu Livanu  |  Album: Destainuiri  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de CORNELIU_LIVANU in 22/05/2011
TURNUL RUGĂCIUNII

M-ai angajat de mult, Isuse,
La Turnul rugăciunii sfinte:
Să-i pun în viaţă temelia,
Chemându-Te, în zori, fierbinte.

Eram călăuzit de Duhul
Cu-atât de multă-nflăcărare
Când Tu-ai turnat puteri în mine
De rugăciune şi lucrare.

M-ai botezat, Isus, ţin minte,
Cu Duhul Sfânt al Cincizecimii.
Şi-apoi mi-ai spus în dulce şoaptă:
„Ridică Turnul rugăciunii!”

Un turn înalt, cu multă trudă
De consacrare, de veghere,
Prin care-ai vrut să mă apropii
Mai mult de-a Tatălui sfânt vrere.

„Ai stat să-ţi faci tu socoteala
Că-ţi trebuie multă jertfire ?
Şi ai destulă cărămidă ?,
M-ai întrebat doar c-o privire.

Din Valea Plângerii, da, Doamne,
Lucrez la Turnul rugăciunii.
Şi-aştept cu ochii plini de lacrimi
Răpus în inima furtunii.

În fiecare dimineaţă
Mă chemi la timp de părtăşie
Ca să veghez mereu în rugă
Trăind precum îţi place Ţie.

Şi totuşi, iată, oboseala
În laţul ei viclean mă prinde.
O, vino, Duhule Preasfinte
Iubirea Ta o reaprinde!

Gândind la Tine-mi pot da seama
Că nicidecum nu am putere
Să stau în rugă necurmată,
Lucrând la Turnul de veghere.

Doar Tu îmi poţi spori credinţa
Cât timp lucrez cu-a Ta iubire
Să am nădejde neclintită
Că este-n Cer o răsplătire.

Să fiu ca un smochin cu roade
În viaţa asta zbuciumată
Şi să trăiesc doar pentru Tine
Cu dragoste şi fără pată.

Îţi mulţumesc pentru lumina
Ce nu se stinge, ci rămâne
Să pot zidi un Turn de veghe
Prin Duhul Tău cel Sfânt, Stăpâne!

Astfel lucrarea începută
Va creşte-n viaţa mea de rugă
Oricât ar încerca vrăjmaşul
Cu multe arme s-o distrugă.

*
Ah, numai firea pământească
Ţi-aduce viaţa în înfrângeri
Aşa încât te prinde somnul
Împovărat cu mii de plângeri!

În Ghetsimani stau ucenicii
Şi ochii par să li se-nchidă
Când firea lor în rugăciune
Le este cea mai grea obidă.

Voi, toţi, ce Turnul de veghere
Îl ridicaţi în zări albastre,
Azi Duhul Sfânt vă dă putere
În lupta rugăciunii voastre.

Lăsaţi-L să vă lumineze
Şi gândul vostru şi privirea,
Ca să vă fie rugăciunea
Unită veşnic cu iubirea.

Iubind pe alţii să se roage
Cu Duhul Sfânt şi duhul vostru
Să ştiţi acum şi-ntotdeauna
Că-n Cer ne-ascultă Tatăl nostru..







Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1590
  • Export PDF: 75
Opțiuni