MĂRTURIA
Autor: Corneliu Livanu  |  Album: Destainuiri  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de CORNELIU_LIVANU in 20/05/2011
MĂRTURIA

Am privit la oameni căutându-Ţi chipul,
Dragostea şi mila multă ca nisipul.
Dar dezamăgirea mi-a umplut chivotul.
Eu mă-ncred în Tine... numai Tu ştii totul.

Ştim că Pavel scrie: „Pe-ale mele urme
Să călcaţi spre Domnul, voi, păstori de turme!
Vă uitaţi la mine cum mă poartă dorul,
Cum păşesc pe Cale după Salvatorul!”

Câţi mai pot să spună astfel de cuvinte
Să-i urmăm prin lume cu avânt fierbinte ?!
Şi păşind deodată în a lor cărare
Să-ntâlnim, Isuse, Faţa Ta de soare ?!

Să cunoaştem harul ce mereu îi ţine
Tot timpul aproape de Cer şi de Tine.
Harul ce-i ridică din orice greşeală
Şi-n al Tău sfânt sânge haina lor şi-o spală.

Lumea azi aşteaptă să privească-n faţă
Fiii Jertfei sfinte în a noastră viaţă.
Vorbele-s frumoase, fac impresii bune,
Însă n-au putere fără rugăciune.

Mulţi ar vrea pe tine, frate, să te vadă
Mărturie nouă, pentru cer dovadă
Că-L urmezi pe Domnul ca înaintaşii.
Şi de-aceea, iată-i, vor să-ţi vadă paşii.

Dar privindu-Ţi mersul pe cărarea vieţii
Pot ei să-ntâlnească zorii dimineţii ?
Sau o beznă rece, densă şi străină-s
Ale tale fapte în loc de lumină ?

• *
M-am uitat la alţii să le văd credinţa,
Să-mi frâng îndoiala, să-mi las neputinţa.
Însă întristarea mi-a umplut paharul
Iar gândirea lumii îmi strica altarul.

Şi de-atunci, Isuse, când mi-nalţ privirea
Nu mă văd pe mine ci doar mântuirea,
Faptele credinţei ce pot să-mplinească
Datoria noastră sfântă şi cerească.

Nu eu către alţii, ci alţii în mine
Să-Ţi privească Faţa cea din zări senine.
Să Te vadă-n fapte numai de iubire
Ce n-aşteaptă-n lume nici o răsplătire.

Plâng de bucurie cum plângea profetul
Când prin Duhul slavei Ţi-a aflat secretul.
Doamne, ce minune şi ce mărturie
Ai vrut Tu în lume viaţa mea să fie!








































Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 876
  • Export PDF: 75
  • Favorită: 1
Opțiuni