STELELE
Autor: Corneliu Livanu  |  Album: Destainuiri  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de CORNELIU_LIVANU in 19/05/2011
STELELE

Stelele deşi-s frumoase
Prea departe mi se par.
Clipocesc şi-s somnoroase
Pentru-o lume de amar.

Când durerea te încearcă
Şi n-ai plânsul cui să-l plângi
Stelele pe cer sunt parcă
Mai străine, mai nătângi.

Suflă vântul prin vâlcele.
Florile se odihnesc.
Dar suratele de stele
Cu mândrie le privesc.

Către satul plin de umbre
Turme şi păstori zăreşti.
Stelele par tot mai sumbre
Când din vale le priveşti.

Mieii-s obosiţi pe cale.
Drumul pentru oi e lung.
Sus pe deal sau jos în vale
Stelele nu prea ajung.

Chiar în noapte să coboare
Când li-e mult mai bine sus ?
De te-avânţi pe-a lor cărare
Vezi că noaptea-ncet s-a dus.

Vine astfel ziua nouă
Când şi stelele se-ascund
După stropii cei de rouă
Peste pietrele din prund.












Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 758
  • Export PDF: 75
Opțiuni