Când plângi, creştine, în tăcere,
de grea povară apăsat,
şi n-ai cui spune-a ta durere,
căci pari de Dumnezeu uitat,

ascultă doar o clipă viersul,
ce se aude din Calvar,
al Celui ce-ţi conduce mersul,
pe drumu-ngust şi plin de har.

El îţi şopteşte, blând, în taină,
că îmbrăcând mereu-mereu
a suferinţei tale haină,
tu Îl cinsteşti pe Dumnezeu.

Şi când te saturi de ocară,
plecându-te sub crucea grea
Isus îţi pregăteşte-o Ţară,
ce-i dincolo de orice stea.

Căci numai dacă porţi în tine
al răstignirii Sale semn,
vei fi cu-adevărat, creştine,
de-a Sa Împărăţie demn.

Să nu te tulbure furtuna,
nici valul mării furios,
căci crucea ta e numai una
şi unul singur e Hristos!

Nu pierde Domnul nici o luptă,
dar fii ostaşul cel viteaz,
ce stă în veghe ne-ntreruptă
cu ger şi vânturi pe obraz.

Păzeşte biruinţa sfântă
cea câştigată de Isus,
prin dragostea ce-n veci se-avântă
spre culmi de glorii, tot mai sus.

Da, orice lacrimă e strânsă
şi ea va deveni inel
pe faţa care azi e plânsă
şi înţepată pentru El.

Deci nu descuraja în viaţă,
sub colţi ţepoşi de aspru spin,
căci dincolo de-a nopţii ceaţă,
e Soarele etern! Amin!