GÂNDUL LUI CRISTOS


"Să aveţi întotdeauna
gândul lui Cristos în voi,
dacă vreţi în cer cununa
şi răsplata vieţii noi!"

Astfel a vorbit păstorul
unei clase de copii,
ce-ascultară cu tot dorul
şi cântări şi poezii.

Dar un băieţel cuminte,
când programul s-a sfârşit,
alerga cu dor fierbinte
către poartă fericit.

El ajunse-n mare grabă
la vecina lui din sat,
o bătrână-atât de slabă
ce zăcea bolnavă-n pat.

Şi cu mâna lui cea mică
bătu-n uşă uşurel.
- "Bine te-am găsit, bunică!",
zise piciul cu mult zel.

- "Fii bine venit, copile!,
bunicuţa i-a răspuns.
Nimeni chiar de luni de zile
pe aici n-a mai ajuns.

Dintre-atâţi nepoţi cu şcoală
cum de ai venit doar tu ?"
Şi-a durerilor rafală
iarăşi trupu-i străbătu.

- "Azi la noi în Adunare
păstorul ne-a spus frumos,
ca să aibă fiecare
gândul sfânt al lui Cristos.

El, Isus, atâta bine
a făcut cu sfinte mâini.
El a zămislit şi-n mine
milă pentru cei bătrâni.

De aceea, într-o fugă,
am venit până aici,
ca să-nalţ spre cer o rugă,
tu din pat să te ridici.

Eu îţi voi aduce apă
setea să ţi-o potoleşti.
Vezi cum nimenea nu-i scapă
Domnului din slăvi cereşti?!"

Bătrânica de uimire
se-ntrebă: "Oare nu-i vis ?
Totuşi sub a mea privire
uşa casei s-a deschis!"

- "Mi-ai adus cumva vreo veste ?",
spuse gazda c-un oftat.
- "Da, bunico, aşa este:
e Isus cel înviat!

El îţi iartă pe vecie
vina cât ar fi de grea.
Dă-I acum cu bucurie
Domnului viaţa ta!

El te face sănătoasă,
prin Cuvântul Său cel viu,
şi-ţi aduce raiu-n casă
şi-n al inimii pustiu!"

Ascultând pe îndelete
la nepotul-mesager,
gazda şi-a uitat de sete,
parcă se vedea în cer.

Ea primise-n suferinţă
un alin atât de sfânt
şi o rază de credinţă
exprimată prin cuvânt:

- "Eu cu-ntreaga mea durere
mă predau lui Dumnezeu,
El să-mi fie mângâiere
în dureri, în ceasul greu!"

Şi copilul îi aduse
apă şi merinde-apoi.
Ce frumos e scump Isuse,
caracterul Tău în noi!