ZIDITORII DE ALTARE
Autor: Corneliu Livanu  |  Album: Din patru puncte cardinale  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de CORNELIU_LIVANU in 30/04/2011
ZIDITORII DE ALTARE

Cum căzură în păcate
Oamenii de pe pământ
Ei au tot zidit altare
Pentru Domnul cel Preasfânt.

De la Cain, de la Abel
Până la păcatul meu
S-au zidit mereu altare
Pentru Cer şi Dumnezeu.

Jertfele-au fost poruncite
Chiar de Dumnezeu, e clar,
Pentru că erau simboluri
Jertfei mari de la Calvar.

Doar prin jertfe niciodată
N-ai fi-atins divinul ţel.
De aceea-nchinătorul
Implicat era şi el.

Important era lăuntrul
Omului topit în plâns,
Care, pradă ne-ascultării,
Mari dureri în piept a strâns.

David s-a căit, ştiţi bine,
Şi a plâns cu mult amar.
Dumnezeu, iertându-i vina,
L-a restabilit prin har.

Petru-a plâns în neagra noapte
Lepădarea de Cristos.
După înviere, Domnul
L-a recuperat de jos.

Şi-au zidit altar de rugă
David, Petru şi alţi fraţi.
Domnul le-a văzut smerirea
Şi deplin au fost iertaţi.

Ce să zicem despre Marcu
Cel ce-a părăsit lucrarea?!
Pavel, însă, cu clemenţă
Îi dă binecuvântarea.

Vorbă că-i util în slujbă
I-a trimis prin Timotei
Şi-a dorit să-l aibă iarăşi,
Plin de râvnă, lângă ei.

Ziditorul de altare
Este-un vajnic luptător;
Luptă spre-a salva pe alţii
Din ispita vieţii lor.

Cum îţi este rugăciunea,
Termenii cei folosiţi?
Te gândeşti numai la tine
Sau şi la cei prigoniţi?

Un altar înseamnă jertfă.
Ce-I aduci tu lui Cristos?
Din ce ai, cât cheltui-vei
Pentru Cer mai cu folos?

Jertfa-i o abandonare
A vestitului tău Eu
Ca să fii dat pe de-a-ntregul
Dar din dar lui Dumnezeu.

Să se bucure şi alţii
De lucrarea ta mereu,
Dă-te azi pe tine însuţi
Mai întâi lui Dumnezeu.

Prin căinţă necurmată,
Prin smerenie tu eşti,
Dacă harul îţi permite,
Sol al dragostei cereşti.

Poţi s-aduci în ascultare
Ca o jertfă pe altar
Suflete ce-s mântuite
Prin credinţă şi prin har.

Suntem oare numai jertfa
Sau suntem şi ziditori
De altare pentru alţii
Care vor zbura spre nori?!

Haideţi să lucrăm cu Domnul
La al nostru caracter
Ca s-ajungem toţi odată
Sus la Tatăl nostru-n Cer!

Jertfa bună-i ascultarea
Iar altaru-i lângă noi,
Dacă trupul ni-l aducem
Pentru Domnu-n vremi de-apoi.

Dacă stând supuşi sub cruce
Mijlocim ca şi Isus
Viaţa veşnică ni-i darul
Prin porunca cea de sus.

Haideţi să zidim altare
Pretutindeni şi mereu,
Toţi fiind o jertfă vie
Zi de zi lui Dumnezeu…
































RELATIA CU DUMNEZEU ARE IN CENTRUL EI ALTARUL RUGACIUNII
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1047
  • Export PDF: 74
Opțiuni