ARC ÎNŞELĂTOR
Autor: Corneliu Livanu  |  Album: Din patru puncte cardinale  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de CORNELIU_LIVANU in 01/05/2011
ARC ÎNŞELĂTOR

(După Oseea 7.16)

Viaţa trece, timpul zboară,
Multe planuri ne-am făcut;
Dar cu gândul minţii noastre
Mai privim şi în trecut.

Cum eram odinioară…
Răul ne era străin,
Dar s-a dus copilăria
Şi-am îmbătrânit puţin.

Viaţa ca o vânătoare
Pare-un arc înşelător:
Vrem mereu s-atingem ţinta,
Însă, fără Creator.

Să domnim? Mă-ntreb cu cine:
Cu un Eu nerăstignit?
Cu prieteni de ocazii
Care-apoi ne-au părăsit?

Mulţi doresc să aibă-n viaţă
Hrană, haine şi-adăpost,
Însă, nu-şi cunosc menirea,
Pur şi simplu-al vieţii rost.

Strigă către cer în rugă
Nu din inimă, din cap.
Iar dorinţa lor cea bună
E mai mult un handicap.

Se întorc, dar nu la Domnul,
Ci la viaţa de plăceri.
Cântărind ziua de astăzi,
E mai bună cea de ieri.

Nu trăim pentru plăcere
Şi nici ca să-ntinerim,
Ci-n Isus ni-i scopul vieţii
După cât noi Îl iubim.

Dragostea adevărată
Ne dă gândul îndrăzneţ
Ca şi noi la rândul nostru
Să plătim al jertfei preţ.

Şi să-i câştigăm pe alţii
Pentru Cer, pentru Isus,
Ca din ei să facă Harul
Sfinţi din Patria de sus.

Haideţi, nu mai staţi pe gânduri
Ce nu vin din Duhul Sfânt,
Ci chemaţi cu dor pe Mire
Să ne ia de pe pământ.

Sus la Tatăl să ne ducă
Unde nu mai sunt dureri,
Unde-i veşnică odihnă
Şi eterne mângâieri.

Unde moarte nu există
Şi nici lacrimi pe obraz,
Unde vom uita cu toţii
Al Pământului necaz.








Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1527
  • Export PDF: 74
Opțiuni