UN AN AL FRĂMÂNTĂRILOR

S-a dus un an de frământare
(Un an cum altul n-am avut)
Văzut-am situaţii care
Ne-au dat de furcă în lucrare
Şi-al lor efect a fost acut.

S-a dus un an plin de probleme
Ce ne-au uimit, ne-au copleşit
Deşi ştiam că vine-o vreme
Când vânturi reci o să ne cheme
Spre turnul păcii n-am păşit,

Ci-am alergat spre turnu-n care
Sunt dubii multe, fără leac
Şi-acele teorii precare
Ce n-au în suflet aplicare.
(Dar am crezut că, mult, ne plac.)

Veneau spre noi nenumărate
Tumulturi grele, întristări
Ce nasc dureri adevărate
Şi dau verdicte încurcate
Şi multe ne-nţelese stări.

O, ce puternic a fost valul
Care venea cu-n urlet greu
Să ne sufoce idealul
De-a trece, prin credinţă, dealul
Pe drumul către Dumnezeu.

Un an de-adâncă frământare
Şi totuşi, iată, l-am trecut
Dar singuri n-am fi fost în stare
Să biruim în încercare
Într-un teren necunoscut.

Ci mila-I şi călăuzirea
Ne-au însoţit la orice pas
Stăpânul ne-a atins simţirea
Să nu ne mai înşele firea.
Ne-a scos din noapte, din impas...

Şi zilnic a trimis Lumină
Să dea un gând, să dea un sfat
Căci cine altul să menţină
În noi o linişte deplină
Decât slăvitul Împărat?

A fost un an de frământare
Şi totuşi har a fost din plin
Văzut-am, iar, Cine-i mai mare
Şi Cine dă încredinţare
În lumea plină de suspin.

Veni-vor iarăşi zile grele
Şi ceţuri dense cu răceli
Dar Cel ce-i mai presus de stele
Şi-a spus, duios, „Oile Mele
Vor depăşi orice-ndoieli.”...

Va fi, mereu, un far pe cale
Oricâte zile ne-ar da El
Căci scopul misiunii Sale
E să ne ducă-n lumi astrale
Să fim, în veci, cu-al jertfei Miel.

gc/ 30 Decembrie, 2010