Grăbit, alerg către Hristos,
Alerg mereu spre țintă.
E scopul cel mai prețios.
Nu vreau să rămân aici jos,
Aceasta mă frământă.
Nu este scop mai fericit
În pribegia noastră
Decât de a trăi smerit
Cu Dumnezeul Preaiubit
Spre-ntinderea albastră.
Grăbit, alerg să-ndrept
Ce am greșit în viață.
Mă doare inima din piept
Că am trăit neînțelept
Și-am bâjbâit prin ceață.
Aș repara tot ce se poate,
Dar unele-s cu neputință,
Că rănile demult create
Au cicatrice toate, toate
Și-apasă-a mea ființă.
Grăbit, alerg să folosesc
Timpul cu înțelepciune.
Cât încă pot și mai trăiesc,
Aș vrea mai mult ca să rodesc
Cu sfinte fapte bune.
O, cât am fost de ne-nțelept
Când am fost tânăr și-n putere!
Cum am putut atunci s-accept
Să nu merg doar pe drumul drept,
Să pierd mult timp pentru ce piere?
Grăbit, alerg spre frații mei
Să stau cu ei în părtășie,
Să mă-nsoțesc mereu cu-acei
Ce au pe Dumnezeu în ei
Și au credință vie.
Când lucrurile pământești
Te țin mereu în priză,
În credință n-ai să crești,
Sufletul nu ți-l sporești
Și răcirea nu-i surpriză.
Grăbit, alerg în moara minții
S-adaug lucruri din Scriptură
Așa cum au făcut toți sfinții.
Mereu să macin sensul vieții
Și cereasca-nvățătură.
Măcinând neghina lumii,
Moara se împotmolește
Așa cum s-a-ntâmplat la unii
Ce-au pierdut dorul rugăciunii
Și-n credință nu pot crește.
Grăbit, alerg spre întâlnirea
Cu Mirele ceresc Isus.
El îmi e călăuzirea,
El îmi va da izbăvirea
Așa după cum mi-a spus.
Prin tot ce încă pot să fac,
Înalț pe Domnul meu.
Mă silesc ca Lui să-i plac,
De tot ce-i rău să mă dezbrac
Și să trăiesc cu Dumnezeu.
Amin.
(Vineri, 9 mai 2025)