2 Corinteni 1:3-7
Toată slava se cuvine
Celui ce-a creat pământul,
Tatălui din slăvi divine,
Prin care totul se ține,
Cu care-avem legământul.
Domnului Isus Hristos,
Părinte-al îndurărilor,
Luceafărul cel luminos,
Ce din întuneric ne-a scos,
Domn al mângâierilor.
Duhului venit de sus
Să ne mângâie-n durere,
Ce prin lume ne-a condus,
Cu puterea lui Isus
Și ne-a-ntărit în priveghere.
Prin necazurile vieții
Domnul ne-a fost adăpost.
Și cu Duhul Mângâierii
Ne-a-ntărit în pragul serii
Să simțim c-avem un rost.
Ne-a-ntărit să-i mângâiem
Și pe frații din necaz.
Să fim treji, să luminăm
Și pe toți să-i îndrumăm.
Să fim cristalul de topaz.
Că de-avem parte-a suferi
Pe pământ, trăind stingheri,
Avem și cine-a ne-ntări.
Pe cărările vieții.
Are Dumnezeu străjeri.
Ce ne-ndeamnă la veghere
Și să nu punem arma jos.
Iar Dumnezeu ne dă putere
Să nu cârtim la durere,
Ci să-nvingem prin Hristos.
Prin El avem belșug de mângâiere
Când necazul vine-n val.
El ne păzește de cădere
Când cel rău turbat ne cere
Și ne lovește brutal.
Prin harul cel primim de sus
Necazul ne unește cu frații
Și dragostea crește nespus;
Simțind cu frații lui Isus,
Ne punem în negoț talanții.
Prin răbdare ne-ntărim credința
Și nădejdea-i neclintită,
Iar Domnul ne dă biruința.
Noi trecem cu El suferința
Și-ajungem la ținta dorită.
Amin. (Duminică, 10 septembrie 2023)