Frumoasă-i dărnicia ascunsă şi tăcută
când, unde e nevoie, cu tot ce are-ajută,
uitându-se pe sine și negândind să-și ție -
dă tot cu suflet sincer, cu drag şi bucurie.

Frumoasă-i dărnicia ce nu se tânguiește,
nici judecă pe alții, nici nu se răzgândește,
nici nu se-ngrijorează, nici gelozie n-are,
ci are grijă numai să dea ce e datoare.

Așa a fost femeia cea văduvă, ce-odată
a lăudat pe Domnul cu-o vorbă neuitată.
Cei doi bănuți ce-n Templu îi dase ea-n tăcere
erau primiți la Domnul mai mult ca orice-avere.

Știa Mântuitorul c-acei cu multe sume
dau din prisosul mare, spre-a fi văzuți de lume,
dar văduva săracă, cei doi bănuți punându-i,
își dase tot avutul, nimic mai rămânându-i.

Ce bine vezi în felul cum dăruie oricine
dac-are el iubire de Dumnezeu în sine,
ori dac-o face numai din silă sau mândrie,
așa-i va fi și plata la Domnul, care-o știe...

*

... O, văduve de astăzi, avute ori sărace,
nu târguiți cu Domnul când binele-I veți face,
ci dați după putere și dați cu bucurie,
că doar ce dați veți duce cu voi în Veșnicie!