Mă doare frunza ruginie
Ce s-a pierdut spre veșnicie
Și rău mă doare visul frânt
Și omul fără de cuvânt...
Mă doare lacrima uitată
În amintirea-ndepărtată
Și-ades mă doare nepăsarea
Și norii ce acopăr zarea
Dar mult mai mult de tot și toate
Mă dor speranțele uitate
Și țara fără bogăție
Și viața fără bucurie!
O, Doamne sfânt... Mângâietor
Mai leagă rănile ce dor
Și lasă ploaie de iubire
Peste întreaga omenire!
Vulcan-25-10-2026
Mary