Adu-Ţi aminte Doamne!
Autor: Maria Luca  |  Album: Clipe de har...  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de maria23luca in 04/10/2026
1 / 1 ▲
Adu-Ți aminte Domnul meu
De robul Tău, când vei veni...
Să nu mă lași în urmă Tată
Ci ia-mă-n cer, în veșnicii...
Adu-Ți aminte de iubirea
Ce am purtat-o-n pieptul meu
Chiar și atunci când sufeream
Și drumul îmi părea prea greu...
Să nu mă lași... Tu știi Părinte
Câte-ncercări m-au copleșit,
Cât am luptat să-mi port povara
Când n-am vegheat și Ți-am greșit!
Ia-mă cu Tine... Nu privi
La slăbiciune ce-am avut
Privește-mi inima ce-adesea
Prea plină-a plâns și a durut!
Eu cred în sfânta Ta iubire
Ce-o simt alături zi de zi
Adu-Ți aminte Domnul meu
De robul Tău când vei veni!

Vulcan-30-09-2026
Mary


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 14
Opțiuni