Ești lipsit de-nsemnătate:
Un bolnav sărac și trist,
Ușile ți se-nchid toate,
Simți că ești un om învins.

Cine-ar vrea așa un prieten?
Prietenii trag la bogați!
Multă lume te urăște,
Ești urât și de-ai tăi frați...

Dar de ce? Nimeni nu știe,
Numai pentru că așa!
Nu ai nicio bucurie,
Toți sunt împotriva ta!

Chiar de nu știu să-și explice.
E ciudat să fii hulit,
Nimeni să nu te ridice
Chiar de stai în praf, zdrobit...

Și te-ntrebi, dintre ruine:
-Domnul meu, cât va mai fi
Până Te înduri de mine? ...
Și cât voi mai suferi? ...

Astăzi am o veste bună
Pentru tine, dragul meu:
Lacrimile ți se-adună
În burduf, la Dumnezeu!

Domnul n-a uitat de tine,
Nici de suferința ta,
În curând vremea ta vine
Și El te va ridica!

Greutățile-ndurate
În curând vor deveni
Niște pietre nestemate
Ce te vor împodobi!

Nu-i nimic la întâmplare
Chiar de azi nu înțelegi
Și e grea a ta cărare,
Tu continuă să mergi!

Că-n curând, pășind 'nainte,
La răscruce vei vedea
Cum Cel de pe plaiuri sfinte
Te va binecuvânta!

Vei uita de suferințe
Precum omul dus la han
Și purtat de biruințe,
Vei fi un samaritean!

Domnul n-a uitat de tine
Căci ți-a hărăzit un țel,
Însă când vei fi la bine
Să nu uiți nici tu de El!