Ce bună-i mâna Ta, Isuse,
Nu înţelege orișicine,
Doar cel ce a pornit agale,
Și-a rătăcit pe-a lumii cale,
Şi-ajuns de plâns, și-ajuns de jale,
Străin pribeag pe-a morţii vale,
Condus a fost la-a crucii poale
De bunătatea mâinii Tale.

Ce sfântă-i mâna Ta, Isuse,
Nu înţelege orișicine,
Doar cel ce-avea în ochi orbire,
În inima lui împietrire,
Trăindu-și viaţa în neștire,
Străin de orișice simţire,
O mână caldă cu iubire
L-a ajutat să-și vină-n fire,
O mână plină de iubire.

Ce tare-i mâna Ta, Isuse,
Nu înţelege orișicine,
Doar cel ce-i scos din groap-adâncă,
Și-acel ce l-ai zidit pe Stâncă,
Acel ce a-nceput să vadă,
Acel ce a-nceput să creadă,
Acel ce a-ncetat să cadă
Și-i place lângă Tinʼ să şadă,
Și-i place lângă Tinʼsă şadă.

Ce har e-n mâna Ta, Isuse,
Nu înţelege orișicine,
Doar cel ce a aflat în Tine
Izvor de bucurii depline,
O mână care face bine,
Luceafăr sfânt în nopți senine,
O mână care-mparte pâine,
Acelaşi ieri și azi și mâine,
Şi-n veșnicia care vine,
Şi-n veșnicia care vine...