Mai spune-mi Doamne... Mult mi-e dor
Să vii prin Duhul să-mi vorbești,
S-aud în părtășie Glasu-Ți
Spunându-mi iar că mă iubești
Și-așa de mult mi-e dor Părinte
De-acel fior simțit cândva,
În dragostea dintâi, când eu
Am întâlnit iubirea Ta!
Mai spune-mi Doamne... Te ascult...
Mai spune-mi care-i rostul meu,
Cum să lucrez în via Ta
Să fiu mereu pe placul Tău!
Spune-mi cum să fac Parinte
Să fiu sare și lumină
Să rămân mereu pe Stâncă
Și în anii ce-or să vină!
Mai spune-mi Doamne... Mult mi-e dor
Să simt cum pacea-Ți mă-nfășoară,
Să vii să torni balsam divin
Când rănile încep să doară
Și-n nopți târzii când stau de veghe
Îți chem prezența să m-aline
Și plâng și cânt și iar Te chem
Căci mult mi-e dor... Mi-e dor de Tine!
Vulcan-13-10-2026
Mary