Un frumos apus de soare se vede din depărtare,
Iar păsările cântă ca într-un cor ceresc,
Frunzele zboară ușor din copaci,
Lumina se așază peste case,
Iar toamna este tot mai prezentă.

Mergând pe drum într-o dimineață frumoasă,
O văd pe ea, privind spre zarea îndepărtată,
Cu o privire nostalgică și senină,
Într-un albastru adânc și liniștit,
Cu toamna așezată peste suflet, aducând pace.

Iar galbenul de pe pălărie
Îmi amintește de câmpurile roditoare,
De grâul care așteaptă să fie cules,
De mâinile unei fete gospodine,
Care duce rodul casei cu bucurie.

Cu o batistă roșie în mână,
De parcă voia să fie văzută,
Ca să amintească de cei de demult,
De sângele vărsat pentru acest pământ,
De strămoșii care l-au apărat cu viața.

E toamnă totuși, iar Dumnezeu
Privește peste câmpuri și peste oameni,
Peste cei care muncesc și peste cei care își amintesc,
Peste țara noastră și peste poveștile ei,
Și peste noi, cu binecuvântarea Sa.