De ce să fim răi atunci când putem fi buni,
Când lumea e un câmp de lumină sub pașii nebuni?
De ce să nu iubim atunci când suntem iubiți,
Când brațele altora ne caută, deschise, fierbinți?

De ce să ne întristăm când ceilalți ne zâmbesc,
Când flori de speranță în ochii lor cresc?
De ce să căutăm furtună când în noi e armonie,
Când sufletul cântă, iar pacea lui vrea să fie?

De ce să nu ne rugăm pentru ceilalți, apoi pentru noi,
Să fim punți de lumină în întunericul gol?
Iubire necondiționată — un dar ce nu moare,
Respectul — o cheie spre bucurie și prosperitate.

Și-atunci… de ce?
Poate pentru că uităm cine suntem în firea lumii grăbite.
Dar poezia aceasta să-ți fie amintire:
Că binele crește într-o clipă,
Că zâmbetul schimbă o viață,
Că pacea se naște din gesturi mici,
Și că iubirea… e totul.