1. Pe-un drum de țară, înainte,
Se cerne iarna peste sat,
Iar fulgii, osteniți de noapte,
Se-așază-n liniștea gard.

2. Mă poartă pașii prin mulțime,
Prin glasuri, râsete și ger,
Și fiecare casă pare
Un mic fragment desprins din cer.

3. Copiii fug cu obraji aprinși,
Cu mâinile ascunse-n mâneci,
Iar râsul lor, subțire, sparge
Tăcerea iernii dintre noi.

4. Părinți se întorc cu brațe pline,
Bunicii îi așteaptă-n prag,
Și peste toate cade seara
Cu miros dulce de cozonac.

5. La colțuri, brazi împodobiți
Își poartă verdele prin ger,
Ca niște rugi care-au rămas
Cu vârful îndreptat spre cer.

6. Din geamuri, mii de luminițe
Se-aprind pe rând, tremurător,
Atâtea stele peste case
Și totuși, cerul pare gol.

7. Pe ulițe răsună colinde vechi,
Purtând în ele-un nume sfânt,
Dar printre glasuri și zăpadă
Se pierde sensul lor, treptat.

8. Și totul pare-a fi la locul
Pe care-l știu din ani demult
Lumini, colinde, daruri multe
Și oameni strânși laolaltă-n gând.

9. Dar undeva, sub strălucirea
Pe care-o poartă fiecare,
Simt că lipsește ceva simplu,
Ce nu se vinde la tarabe.

10. Atunci, fără să știu de ce,
Îmi schimb direcția din mers
Și ies din zumzetul de lume
Spre-un loc rămas aproape șters.

11. La marginea cetății, timpul
Părea că și-a uitat cărarea,
Un grajd, o iesle și-o tăcere
Stăteau de veghe peste noapte.

12. Acolo nu ardea nici felinarul,
Nici bradul nu-și purta podoaba,
Doar luna își lăsa lumina
Pe paiele ce-l țineau haina.

13. Maria stătea lângă Pruncul
Ce adormise fără glas,
Iar mâna ei, cuprinsă-n taină,
Îi păzea somnul ceas cu ceas.

14. Nu era aur peste iesle,
Nici tron, nici purpură, nici slavă
Doar Dumnezeu, ascuns în carne,
Și cerul strâns într-o făptură.

15. Un bou își pleca fruntea grea,
Un miel se ghemuiește lângă El,
Iar noaptea își ținea răsuflarea
În jurul Pruncului din cer.

16. Și-am înțeles atunci deodată
De ce venisem până-aici
Nu căutam o sărbătoare
Ci pe Cel pe care Îl uitasem.

17. Departe, peste sat, sclipeau
Podoabe, mese și ferestre,
Iar aici, în întuneric,
Stătea Lumina fără veste.

18. Atâtea stele pe la case,
Și numai una peste El.
Atâtea mâini sub daruri multe,
Și-un singur Dar venit din cer.

19. Atâtea mese pregătite,
Atâtea locuri lângă foc,
Și pentru Cel venit în lume
Nu se găsise niciun loc.

20. Ce straniu: ne-mpodobim case,
Dar sufletul rămâne gol,
Aprindem mii de lumini-n noapte
Și nu-L vedem pe Creator.

21. Păstrăm colindele din veacuri,
Dar le-am făcut aproape decor,
Știm cântecul, uităm minunea,
Știm ieslea, dar uităm de El.

22. Am pus Crăciunul peste toate
Pe masă, în brad, în calendar,
Și, fără să ne dăm de seamă,
L-am scos pe Hristos din dar.

23. Dar poate că aceasta-i taina
Pe care iarna ne-o ascunde:
Că Dumnezeu nu cere aur,
Ci inimi care să-I răspundă.

24. Că nu lumina din ferestre
Îi luminează Lui cărarea,
Ci omul care-și lasă inima
Să-I fie astăzi închinarea.

25. Că bradul verde poate spune
Despre-o viață fără sfârșit,
Dar numai dacă-n ramuri poartă
Un adevăr de sus venit.

26. Că steaua nu-i doar ornamentul
Pe care-l punem peste casă
Ea arată către Pruncul
Ce ne-a chemat din moarte-acasă.

27. Iar darurile de sub brad
Sunt umbrele palide, târzii,
Ale darului pe care
l-a dat Dumnezeu celor vii.

28. Și poate, când vei sta la masă
Cu cei pe care-i ții la piept,
Vei înțelege căci Crăciunul
Începe-acolo unde-L primești.

29. Nu unde ard mai multe lumini,
Nu unde masa-i mai bogată,
Ci unde-n suflet se deschide
Și spune: „Doamne, intră-n casă.”

30. Că într-o lume ce aleargă
Spre sărbători, spre ani, spre mâine,
Dumnezeu încă bate-n taină
La uși pe care le știm bine.

31. Și poate că, în noaptea asta,
Când satul se va liniști,
În loc să cauți iar Crăciunul,
Oprește-te, așa pe El îl vei găsi.

32. Că toate trec: și fulg, și cântec,
Și brad, și dar, și sărbători
Dar Pruncul dintr-o iesle veche
Rămâne-același peste zori.

33. Iar dacă toate se vor stinge,
Și ultima lumină moare,
Va rămâne doar întrebarea:
I-ai făcut lui Isus un loc în sărbătoare?