1. Este oare-adevărat
Că și cei ce te-au iubit
Te părăsesc neîncetat
Când de toate-ai sărăcit?

2. Când ai nevoie de ajutor,
Parcă nici nu te cunosc,
Se ascund în urma unui nor,
Iar cuvintele lor se opresc.

3. Când tăcerea te apasă
Și te frânge un dor amar,
Nimeni nu te mai întreabă
Dacă sufletul ți-e jar.

4. Nici când lacrima coboară
Și îți arde obrazul greu,
Nu-i o mână să ți-o șteargă,
Nu-i un umăr lângă-al tău.

5. Omul îți dorește bine,
Să ai parte de belșug,
Dar când soarta te ridică,
Mulți privesc cu gând ascuns.

6. Să nu ai mai mult ca alții,
Să nu urci mai sus de ei,
Căci invidia le umbrește
Chiar și sufletul din ei.

7. N-am cerut palate-n lume,
Nici averi și nici comori,
Am dat tot ce-am avut în mine,
Dar am strâns dezamăgiri.

8. Am ales tăcerea-n locul
Vorbelor care rănesc,
Am ales să iert în taină
Pe cei care mă lovesc.

9. Omul stă cât ai de-a-i da,
Cât mai arde-n vatră focul,
Dar când n-ai ce-i mai putea da,
Își găsește-n grabă locul.

10. Câtă vreme masa-i plină,
Mulți se-așază lângă tine,
Dar când pâinea se termină,
Pleacă fără să privească-n urmă.

11. Prieteni ai cât timp poți da,
Cât ai belșug de împărțit,
Dar când n-ai ce așeza,
Câți mai vin necontenit?

12. Și când masa ți-e pustie,
Când nu-i nimeni la hotar,
Vezi că lumea-i o câmpie
Unde dragostea-i un dar.

13. Dar ridică-te, creștine,
Nu rămâne-n plânsul tău!
Mai există un loc spre bine,
Mai există Dumnezeu!

14. Du-te-acolo unde masa
Nu se strânge când ți-e greu,
Unde dragostea nu pleacă:
La picioarele lui Dumnezeu.

15. La masa lui Isus, frate,
Nu ți se cere nimic,
El te primește cu iubire,
Chiar de n-ai pâine, nici vin.

16. Când toți pleacă și te lasă,
Când nu ai nimic al tău,
Isus îți deschide ușa:
El rămâne. El e-al tău!