Ioan Botezătorul Înaintemergătorul...

Cel mai mare om, de pe pământ
Născut, din femeie,
Lăsat nouă, ca om sfânt
Botezul la mulți, să deie,

Elisavet-a, fost femeia
Soția lui Zaharia,
Preot cetei, lui Abiia,
Era stearpă și de-aceea
Rușinată în Iudeea....
Mult pe Domnul, l-a slujit
Pentru-n dor, neâmplinit,
S-au rugat, cu-nflăcărare,
Pentru-o binecuvântare! ! ! ... .

Elisaveta, era stearpă
El, cu sufletul umil
Domnu, l le-a deschis o poartă
Dându-le chiar un copil! ! .

Bucuria-i copleșea
Când Gavriil îl anunța,
Ceea> ce îi aștepta,
Dar preotul, cerea semn,

Pedepsit fiind cu-n, consemn
Muțise, nu mai vorbea,
Până pruncul se năștea
Findcă se îndoia! ! ...


Avea numele dat, deja
De Adonai Yehova,
El se va numi Ioan
Cum i-a spus, lui Zaharia

Îngerul mare Gavriil,
Când punea pe-altar, tămâia
În ora când întârzia,
Iar poporul se ruga...

Și cu grijă aștepta
Înafara cortului,
Ieșirea preotului...
El ieșise tulburat,

Făcând semne, disperat
Poporului ce-a așteptat,
Și-a înțeles, că la altar,
O vedenie-a avut,
Care l-a inspăimântat,
Încât ajunsese mut! ! ! ...

Elisaveta dup-o vreme
Deși-n vârstă-naintată,
Se simți, însărcinată
Voioasă dar rușinată! ... .

Când o vizită Maria,
Duhul sfânt, vorbi prin ea,
Știind că poartă, pe Mesia
Spre această lume rea! ...

Și o denumea mereu
”Mamă a Domnului meu”
Maria se minuna,
Și grabnic îi răspundea,

Potrivindu-și tainic tonul:
”-Sufletul meu laudă pe Domnul! ... ”
Fiu venit din Dumnezeu
Născut din sânge iudeu! ...

Ea și-a acceptat, menirea
De-a-mpăca iar omenirea,
Pe urmașii lui Adam,
Indiferent de-al lor neam,

Cu Cel Care, ne schimbă viața,
Prin care-și, arată Fața,
Yah al nostru Dumnezeu
Chiar prin sacrificiul său! ! .

Moldovan Pavel