-Vară-
(August)

Lunecă aerul verii
Pe geamuri,
Pe cruci, de morminte
Pe frunze și ramuri,
Pe inima golită,
De multe-ncercări,
Sosite de-odată
Pe zeci de cărări...
În, sufletul, bun
Și-n plină lumină,
Pe pipa, plină
Cu scrum de tutun...
Și zbuciumul, ploii
Pe valuri, în mări
În iarba, uscată,
Supusă nevoii,
De ploile noi
În, concerte, de greieri
Stârnind avalanșe,
De gânduri, în creieri
Pădurea și valea
Pe rând, le cutreieri,
Mă ții de mână,
Cu limba și dinții
Cuvintele treieri,
Pe când, pașii noștri,
Colindă hotarul,
Sătui de uzură și viață,
Ne poartă amarul,
Sub cruce, de piatră,
De lemn sau metal
Pământu-o să-l mușc,
Într-un somn ancestral.
Filosofi-ai scurtă,
Zici:
”- N-are importanță”
Dar la bilanțul vieții
Păcate-s, pe balanță, .
Intenții bune,
Și vise, compromise
Atât de multe-s,
Că-n gropi, comune
Ard cu lumini, nestinse, , .
Niciunul n-are nume
Iar de privești prin geamul
Din odăița mică,
Vezi lumea-n degradare,
Cum, tot mai rău, se strică
Lovesc rachete, pământul
Îl frământă,
Apoi zgomotul piere
Într-o pace-adâncă! ! ...
Sunt grav, rănite animale
De cei care cuvântă...
Dar iată, este vremea,

Și, ceasul, e aproape
Când fi-va, judecată
Fiind strigați, din moarte
La judecată dreaptă...

Și neinfluiențată,
De ghiuluri mari, de aur
Ori mari, valori de artă
Când Dumnezeu, nu iartă

O inimă pătată! ! ...
Și câți azi, ca Enoh, ca Moise
Sau Ilie? ? ...
În fosta lume moartă
Și-n cea rămasă vie? ! ? ...

Că n-are preț, iertarea
Ce fost-a gratuită,
Și-amară, e trădarea
Ce n-a fost prevenită! ! ...

La fel, neascultarea,
De Creator și Fiu,
Fiindcă, s-a dus iertarea,
Rămâi mort, în sicriu! ...

Iar sufletul, frământă,
Acum, munți, de durere
Și-n cor, cei drepți, Îți cântă
Hristoase cu plăcere! ! ...

În Rai, nu va ajunge
Mirosul de sulf ars,
Și nici de yperită,
În lumea ce-a rămas,

Nepregătită,

Zece fecioare, au ulciorul
Cu ulei,
Și alte zece-n, întuneric
Grozav, nu un crâmpei, , .


Ooo, lume blestemată,
Bolnavă-n agonie,
Ce porți a morții, pată-n
Stigmatul de curvie! ! ...

Rămâi cu Cel, de care-ai
Ascultat,
Căruia împlinit-ai voia,
Acum, te pui pe-oftat! ! ...

Lunecă, ceasul morții,
Pe aer de priveghi
Când plâng, in fața porții
Fantomele perechi! ! ! ...

De, zeci de veri,
S-a ogoit, războiul,
Corul de greieri, nu mai cântă,
S-a rărit, de tot, puhoiul

Speciei care cuvântă! ...
Păsări, spre cer, nu mai zboară
Nici, la șes și nici la munte,
Cântecul, acest de greieri,

Nici nu-i cine, să-l asculte
Găndul, morții înfioară,
De când, parcă, din greșeală
A căzut, spectaculară,
Aici unde-a fost o țară
O rachetă nucleară! . .

Moldovan Pavel
09.07. 1988.