Doar mila Ta...

Cum îmi văd viața la sfârșit?

Aș trage o linie
până la zenit.

Câte imagini
ar încăpea în ea?

S-ar pribegi anii copilăriei
în cei de pe urmă.

Iar tinerețea...

chiar dacă ar fi în ea,
viață în viața mea...

Ar fugi toți anii
în moartea mea,
s-ar ascunde de zori
și ar sta doar în umbre.

Căci pierdutul vremii
m-ar striga cu glas tare,

iar toate clipele,
în moarte,
s-ar năpusti peste mine
și mi-ar cere socoteală.

Fapte bune,
unde, Doamne,
să le caut?

Căci
m-ar străpunge amintirea.

Și zenitul meu
s-ar liniști
doar în împreunarea
orizontului cu verticalul.

Doar mila Ta,
Doamne...