Fiți cu râvnă frații mei
Autor: Augustin Tecar  |  Album: Poezii creștine volumul 1  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de Tecarte in 07/09/2026
1 / 1
Fiți cu râvnă, frații mei!
Dați năvală-n ascultare!
Scriptura e sfânt temei
Ca să nu mai faci ce vrei,
Ci să-ți urmezi a ta chemare.

Dați năvală, vă siliți
S-aveți cugetul curat.
În sfințenie trăiți
Și pe Domnul proslăviți
Cu tot ceea ce v-a dat.

Fiți cu râvnă-n rugăciune
Și-I aduceți mulțumire.
Stăruiți în fapte bune
Până soarele n-apune
Că-i aproape-a Lui venire.

Lăudați pe Dumnezeu
Pentru tot ce e și face.
El e ajutor la greu,
Ne-a păstrat în harul Său
Și ne-a dat în suflet pace.

Fiți cu râvnă-n părtășie
Cu toți sfinții lui Isus.
V-adunați cu bucurie,
Dragostea mereu vă fie
Un imbold de-a merge-n sus.

Pe pământ avem comori
Și smeriți le prețuim.
Avem frați, avem surori,
Ne-ntâlnim de mii de ori
Și lui Dumnezeu slujim.

Fiți cu râvnă în lucrare
Pentru a Lui Împărăție.
Cu ce poate fiecare
Pe a Domnului ogoare,
Să-L vestim cu bucurie.

Tot ce ne-a făcut Isus
Să audă cât mai mulți.
Izbăvirile de sus
Și cum Domnul ne-a condus,
Pot ajuta pe cei căzuți.

Să fim cu râvnă în sfințire
În trup, în suflet și în duh.
Mereu s-avem o înnoire,
Respingând ceea ce-i din fire
Și tot ce vine din văzduh.

Numai ce-i de sus, din cer
Să ne-nsuflețească.
Cele de jos toate pier,
Ne fac pete-n cazier
Și gândirea mai lumească.

Să fim cu râvnă-n așteptarea
Domnului Isus Hristos.
El ce ne-a făcut chemarea
Să ne schimbe toată starea
Într-un trai victorios.

Să-L așteptăm cum se cuvine.
Nu e mult și va veni
Setea noastră s-o aline,
Să ne ducă sus la Sine,
Să fim cu El în veșnicii.
Amin.
(Duminică, 4 mai 2025)
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 9
Opțiuni