În liniștea serii, în car de vise,
În divina armonie mă-nfășor
Și-n umbra pleoapelor indecise,
Ascult pământ și cer, misterul lor.
Cresc ziduri de ură între popoare,
Minciuna-i legată-n haos, război,
Nimic nu e drept, totu -i o trădare,
C-am uitat de Tine și-n suflet suntem goi!
Dumnezei ne credem, schimbăm soroace,
Ardem în focul ce nu se mai stinge,
Fluturăm steagul alb că-i timp de pace,
Și moartea ne ia pe rând în mări de sânge!
Plânge pământul, plângem noi fără glas,
Zarea se-ntunecă în rătăcire,
Nimic nu-i la fel și tot cea rămas,
Tăcut suspină, te cheamă pe Tine!
În liniștea serii, în car de vise,
În armonia cerului mă-nfăsor,
Și cu aripile larg deschise,
Aș vrea să zbor la al meu Mântuitor!

Amin!