Călătoria spre Cetatea Cerească
Autor: Cristian Diaconița  |  Album: 1  |  Tematica: Adevăr
Resursa adaugata de LuminaLuiHristos in 25/08/2026
1 / 1
Călătoria spre Cetatea Cerească

1
Într-o noapte liniștită,
Când stelele vegheau pe cer,
Un tânăr auzi o chemare
Ce-i răsuna adânc în suflet.

2
„Ridică-te și mergi înainte,
Nu te opri pe drumul tău,
Căci dincolo de munți și văi
Te-așteaptă Împărăția Mea.”

3
El își puse Biblia în traistă,
Și o cruce la gât și-a prins,
Apoi privi spre drumul lung
Ce printre dealuri se întindea.

4
Porni înainte de răsărit,
Când lumea încă dormea,
Iar fiecare pas făcut
Era un pas spre Dumnezeu.

5
La început drumul era simplu,
Dar după deal deveni greu,
Cu stânci, cu râuri și prăpăstii
Și cu furtuni venite mereu.

6
Ajunse lângă un râu mare,
Ce nu putea fi traversat,
Iar peste ape se vedea
Un pod de lemn, aproape rupt.

7
„Doamne, oare pot să trec?”
Și se rugă cu glas smerit,
Apoi păși încet pe pod,
Cu ochii către cer ațintiți.

8
O scândură se rupse sub el,
Iar piciorul îi alunecă,
Dar mâna lui prinse o funie
Și nu căzu în apa rece.

9
Cu inima bătând puternic,
Se ridică iar pe pod,
Și traversă până la capăt,
Mulțumind Domnului din nou.

10
Mai sus, în munți, găsi o peșteră
Cu o ușă grea de fier,
Iar pe ea erau cuvinte:
„Numai prin credință vei trece.”

11
El își plecă genunchii jos
Și se rugă înaintea ei,
Iar când se ridică, ușa
Se deschise fără nicio cheie.

12
Înăuntru era întuneric,
Dar înaintea lui, departe,
Se vedea o rază strălucitoare
Ca o stea venită din cer.

13
Merse spre ea prin tunel,
Dar auzi glasuri din pereți:
„Întoarce-te! Nu vei ajunge!
Drumul tău se termină aici!”

14
El strânse Biblia la piept
Și răspunse fără teamă:
„Eu nu merg singur pe acest drum,
Căci Dumnezeu este cu mine.”

15
Glasurile tăcură deodată,
Iar tunelul se lumină,
Și înaintea lui apăru
O scară care spre cer urca.

16
Urcă treaptă după treaptă,
Până când muntele rămase jos,
Iar în fața lui se deschise
O câmpie plină de lumină.

17
În depărtare se vedea
O cetate strălucitoare,
Cu ziduri ca de cristal
Și porți de aur luminătoare.

18
Tânărul începu să plângă,
Căci simțea în suflet pace,
Și spuse: „Doamne, am ajuns?
Aceasta este casa Ta?”

19
Dar înainte de cetate
Mai era un drum îngust,
Iar pe marginea lui stăteau
Oameni care păreau pierduți.

20
Unul striga: „Nu mai pot merge!”
Altul: „Nu mai am credință!”
Iar tânărul se opri din drum
Și le întinse mâna cu blândețe.

21
„Nu vă opriți tocmai acum,
Căci Dumnezeu nu v-a uitat!
Ridicați-vă și mergeți înainte,
Hristos vă ține de mână.”

22
Unul câte unul se ridicară,
Iar drumul continuară împreună,
Și fiecare pas făcut
Era o rugăciune către cer.

23
Când ajunseră lângă poartă,
O lumină îi înconjură,
Iar inimile lor se umplură
De o bucurie negrăită.

24
Tânărul privi spre cei ce veneau
Și spuse cu glas tremurat:
„N-am ajuns prin puterea noastră,
Ci pentru că Hristos ne-a condus.”

25
Și peste porțile strălucitoare
Se auzi un cântec minunat:
„Ferice de cel ce merge cu Domnul,
Căci drumul lui sfârșește în Împărăție!”
„Călătoria spre Cetatea Cerească” este o poezie creștină despre drumul credinței către Dumnezeu, perseverență, încercări și ajutorul oferit celor care sunt aproape să renunțe. Povestea urmărește un tânăr care primește o chemare de a porni spre Împărăția lui Dumnezeu. Cu Biblia și crucea la piept, el începe o călătorie lungă și dificilă, în care fiecare pas devine un act de credință. Pe drum întâlnește numeroase obstacole: râuri, poduri fragile, prăpăstii, munți, peșteri întunecoase și glasuri care încearcă să-l descurajeze. De fiecare dată, tânărul se roagă și își amintește că nu călătorește singur. Credința îl ajută să treacă peste ceea ce, omenește, pare imposibil. În cele din urmă, ajunge să vadă Cetatea Cerească, strălucitoare și plină de lumină. Crede că și-a încheiat călătoria, dar observă oameni care au obosit pe ultimul drum. În loc să meargă singur înainte, se oprește pentru a-i ajuta. El îi încurajează să nu renunțe și le amintește că Dumnezeu nu i-a uitat. Unul câte unul, oamenii se ridică și continuă drumul împreună cu el. Astfel, poezia arată că adevărata credință nu înseamnă doar să ajungi tu la destinație, ci și să-i ajuți pe alții să nu se oprească pe cale. La final, toți ajung la porțile cetății și recunosc că izbăvirea nu a fost prin puterea lor, ci prin călăuzirea lui Hristos.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 6
Opțiuni