Călătorul prin furtună

1
Porni un tânăr într-o seară,
Pe-un drum ce nu-l știa nicicând,
Cu Biblia strânsă lângă inimă
Și rugăciunea pe-al său gând.

2
În urmă rămânea cetatea,
Cu zgomot, case și lumini,
Iar înainte — munți și umbre,
Păduri adânci și văi străini.

3
„Doamne”, șopti el către ceruri,
„Nu știu ce-mi este pregătit,
Dar dacă Tu mergi înainte,
Nu voi rămâne rătăcit.”

4
Deodată vântul se porni
Și norii negri s-au strâns sus,
Iar peste munți o ploaie rece
Ca un potop încet s-a dus.

5
Copacii se plecau sub vânturi,
Pământul tremura ușor,
Iar tânărul pășea prin noapte,
Cu Dumnezeu în ajutor.

6
Un fulger lumină cărarea,
Și-n clipa aceea el văzu
O prăpastie adâncă-n față —
Un pas greșit și se pierdu.

7
Se-opri și își plecă genunchii:
„Isuse, nu mă părăsi!
Când nu mai văd nici calea, Doamne,
Tu poți lumina pașii mei.”

8
Și parcă-n suflet îi veni
O pace ce n-o cunoștea,
Deși furtuna urla-n munte,
În inimă lumină era.

9
Porni din nou prin întuneric,
Cu pasul sigur, dar smerit,
Căci nu vedea drumul din față,
Dar știa Cine l-a trimis.

10
La marginea unei păduri
Un lup se auzi urlând,
Și umbre negre se mișcară
Prin frunzele bătute-n vânt.

11
Dar el nu scoase nicio armă,
Ci doar privi spre cer și zise:
„Când Dumnezeu îmi este pază,
Nu mă înspăimântă nici abise.”

12
Tăcerea se lăsă îndată,
Iar lupii s-au retras în zare,
Și peste vale se aprinse
O rază palidă de soare.

13
Ajunse-apoi la un râu mare,
Umflat de ploaia din amonte,
Și nu găsi nici pod, nici barcă,
Ci doar un drum spre alte munți.

14
„Cum voi trece?” întrebă tânărul,
Privind șuvoiul furios.
Apoi auzi în inimă parcă:
„Încrede-te în Mine, jos.”

15
Cu teamă, dar cu credință multă,
Păși în apă până-n brâu,
Iar piatra care era ascunsă
Îi deveni cărare-n râu.

16
Pas după pas, prin apa rece,
El traversă fără să cadă,
Iar când ajunse pe celălalt mal,
Se uită-n urmă și se miră.

17
În zori, pe culmea unui munte,
Văzu o vale minunată,
Și în depărtare strălucea
O cetate luminată.

18
„Acolo-i ținta mea, Isuse?
Acolo trebuie să ajung?”
Și-un vânt ușor îi duse glasul:
„Mai mergi puțin pe drumul lung.”

19
Dar drumul cobora prin stâncă,
Prin locuri reci și fără flori,
Și peste tot vedea ispite
Ce-l chemau către alte cărări.

20
„Vino cu noi”, îi spuneau glasuri,
„Lasă-ți credința, lasă-L pe El!”
Dar tânărul strânse Biblia
Și răspunse: „Eu nu mă tem!”

21
„Am fost prin ape și prin noapte,
Prin vânt, prin munți și prin pustiu,
Și am văzut că mâna Celui
Ce mă conduce nu-i târziu.”

22
Când glasurile amuțiră,
Un drum de aur se ivi,
Iar peste el, ca o lumină,
O cruce-n depărtare străluci.

23
Atunci călătorul înțelese
Că drumul greu nu fusese-n zadar:
Prin fiecare încercare
Dumnezeu îl făcuse mai tare.

24
Cu lacrimi calde pe obraz,
El mulțumi spre cer smerit:
„Când eu credeam că sunt pierdut,
Tu, Doamne, m-ai călăuzit.”

25
Și merse înainte, cântând,
Cu ochii către cer mereu:
„Oricât de lungă-mi este calea,
Eu nu mă tem — merg cu Dumnezeu!”