Prin deșert spre izvor

1
Sub soarele aprins din zare,
Un om porni printr-un pustiu,
Cu-o traistă mică pe-a sa umăr
Și-un dor de Dumnezeu, mereu viu.

2
Nisipul îi ardea picioarele,
Iar vântul ridica furtuni,
Dar el privea spre depărtare,
Spre crestele pierdute-n nori.

3
În buzunar avea o hartă,
Dar vântul i-o smulse dintr-o dată,
Și rămase fără nicio cale
În lumea largă și pustie.

4
Se opri sub o stâncă mare
Și ridică ochii către cer:
„Doamne, când nu mai am hartă,
Tu fii călăuza mea, Te rog.”

5
O pasăre trecu peste dune
Și dispăru în depărtare,
Iar el porni după urma ei,
Sperând să găsească o cărare.

6
După multe ore de mers,
Zări o vale între stânci,
Dar acolo nu era apă,
Ci urme vechi de pași adânci.

7
Pe piatră era scris un vers:
„Cel ce caută va găsi.”
El zâmbi și merse înainte,
Cu credința vie în fiecare zi.

8
Spre seară, cerul se întunecă,
Iar nisipul începu să zboare,
O furtună mare de nisip
Se ridică peste zare.

9
El se ascunse după stâncă,
Cu Biblia strânsă la piept,
Și se rugă în mijlocul nopții:
„Păzește-mă, Doamne, și merg drept.”

10
Furtuna trecu după trei ore,
Dar urmele dispăruseră toate,
Iar tânărul rămase singur
Într-o pustie fără drumuri.

11
Când dimineața se ivi,
El auzi un sunet slab:
Era apă curgând prin stâncă,
Ca un cântec minunat.

12
Alergă spre acel izvor
Și bău cu recunoștință,
Apoi își umplu sticla bine
Și mulțumi pentru biruință.

13
Dar lângă izvor găsi un om
Căzut și fără putere,
Cu buzele uscate de sete
Și ochii plini de durere.

14
Îi dădu apă din sticla lui,
Deși știa că nu-i ajunge,
Și se rugă pentru străin
Ca viața lui să nu se frângă.

15
Străinul își ridică privirea:
„De ce împarți puținul tău?”
„Pentru că Dumnezeu mi-a dat,
Iar tot ce am este al Său.”

16
Porniră împreună prin pustiu,
Cu pași înceți, dar hotărâți,
Iar peste dune, zi de zi,
Se sprijineau unul pe altul.

17
Într-o noapte, dintre dune
Se auziră cai alergând,
Și niște oameni se-apropiară
Cu torțe aprinse în mâini.

18
„Fugiți!”, strigă străinul repede,
„Sunt hoți ce cutreieră pustia!”
Dar tânărul răspunse calm:
„Mai întâi ne rugăm lui Dumnezeu.”

19
Se ascunseră după stâncă
Și își plecară amândoi capul,
Iar hoții trecură mai departe,
Fără să le găsească urma.

20
Dimineața, după ce plecară,
O cărare nouă se vedea,
Ca și cum vântul peste noapte
Nisipul într-o parte-l mutase.

21
Cărarea îi conduse-n vale,
Unde un sat se ridica,
Iar oamenii de-acolo alergară
Să-i întâmpine cu bucurie.

22
„Credeam că nimeni nu mai vine
Prin deșertul acesta blestemat!”
Dar cei doi le-au spus povestea
Despre Dumnezeu cel minunat.

23
Seara, întregul sat se strânse
Și ascultă Cuvântul sfânt,
Iar multe inimi începură
Să-L caute pe Domnul cel bun.

24
Tânărul privi spre ceruri
Și spuse cu glas tremurat:
„Am căutat un drum prin pustiu,
Dar Dumnezeu m-a călăuzit.”

25
Și când porni din nou la drum,
Cu zorii aurii în spate,
Știa că orice pustiu al vieții
Are un izvor prin Dumnezeu.