Toamna mea

Soarele s-a ruginit.

Cuminte, pe o creangă,
o rază s-a odihnit.

Și cad frunzele
peste pământ.

Atâta vânzoleală
în lumea largă...

Toamnă purpurie,
toamnă maronie.

Sufletu-mi,
strigat de vânt,
chemat de frunze,

și nu mai știu
dacă ea, toamna,
se desprinde din mine

sau eu
mă desprind din ea.

Mă strig din vaier...
în rugă.