La oricine
Autor: Augustin Tecar  |  Album: De la nădejde la bucurie  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de Tecarte in 09/08/2026
1 / 1
Dragul meu, tu la oricine
Adu-i numai bucurie!
Poartă-te cu toți ca Domnul
Cu bunătate în tot locul,
Delicat, cu gingășie,
Așa cum ți-ai dori și ție.

Ce frumos e să duci cu tine
Totdeauna-nviorare
Orișicât te va costa!
Când e plină lumea asta
De tristețe și-apăsare,
Tu s-aduci o ridicare.

Bucuria-i floare rară
Care crește fericită
Numa-n ochii și-n grădina
Celui ce-a iubit lumina,
A credinciosului smerit,
Liniștit și pocăit.

Bucuria e oglinda
Unor cugete curate.
Dacă nu asculți îndemnul,
Apăsarea este semnul
Inimilor tulburate
Și-ngreunate de păcate.

Draga mea, tu, legătura
Dintre Domnul tău și tine,
Prin purtarea ta curată
Și prin cinstea nepătată,
Fericită o vei ține,
Chiar dacă ispita vine.

Când în casa ta și-n suflet
El va fi lumină vie,
Vei trăi o necurmată,
Mereu binecuvântată,
Fericită bucurie
Și aici, și-n veșnicie.

Și vei trece prin viață
Ca prin zi de sărbătoare
Ce bucuria ți-o aduce
Plină de lumina dulce
A Cerescului tău Soare,
Dumnezeul cel sfânt și mare.
Amin.
(Luni, 14 decembrie 2020)
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 8
Opțiuni