4 - Cât nădejdea nu ți-o stinge

Cât nădejdea nu ți-o stinge
Vântul care bate mult,
Nimeni nu te poate-nvinge.
Tu ai fost plătit cu sânge.
Dar nădejdea de-ai pierdut,
Ești învins de la-nceput.

Oricât te-ar trece Domnul
Prin necazuri și primejdii,
Colindând prin lumea toată
Tu să nu cazi niciodată
În vâltoarea deznădejdii.
Cu Dumnezeu vei izbândi.

Nicicând, singur, fără zare,
De ai fi chiar căzut în mare,
El te scapă de-orice dată,
Că puterea cea mai ‘naltă
A lui Dumnezeu e mare,
Și El e plin de îndurare.

Și cum tu nici nu-ți închipui,
El îți poate da scăpare.
Important e tu să te bizui
Pe harul și puterea Lui.
Și El îți dă eliberare,
Că-i Dumnezeul sfânt și mare.

Toți suntem în viața asta
Călători spre-o altă viață.
Unii-ntunecați, iar alții,
Iubitori precum sunt frații,
Luminoși mereu la față,
Solii Domnului, cu siguranță.

Unii merg senini, știind
Că merg Acasă pe vecie,
A lor păcate-n veci se șterg.
Alții, apăsați, cu silă merg
Spre veșnica robie,
C-au respins cereasca Lui solie.

Cel ce pe Hristos Îl are
Reazemul nădejdii sale,
El nu rămâne singur,
Merge liniștit și sigur,
Și senin mereu pe cale,
Cântându-i osanale.
Amin.
(Duminică, 22 noiembrie 2020)