Trecut-au anii, rând pe rând,
ca filele într-o poveste de iubire,
ca-ntr-un poem și ca-ntr-un cânt
ce l-am cântat învăluiți în fericire.

Atâtea note și atâtea game, ades’ schimbate,
pe portativul vieții noastre au fost scrise,
atâtea încercări, porți încuiate,
dar și mai multe, mult mai multe, porți deschise.

A fost, din când în când, pe portativ – tăcere,
măsuri după măsuri de pauză deplină,
și-am înțeles atunci că-n ascultare e putere
și că-n curând măsuri de bucurie o să vină.

Cântat-am uneori un cânt de jale, la vioară,
iar alteori plângeam pe clapele de pian,
au fost și marșuri triumfale de fanfară,
și-am tot cântat așa, împreună, an de an.

Acum, parcă, pe zi ce trece, ne cuprinde dorul,
avem atâtea amintiri frumoase!
Și câte oare noi vom mai avea?
Ce noi cântări ne va mai scrie El, Compozitorul?
Curând noi vom cânta, pe veci, în slava Sa!