Am fost un bulgăre de tină,
O cocă mare de păcat,
Dar Tu ai pus, cu dragoste, lumină,
Și-ncet, în taină a-i frământat.
Ai picurat har peste har,
Și cu belșug din Apa Vie,
Sânge-ai turnat… de pe Calvar,
Și stropi de cer și veșnicie.
Ai modelat și-ai modelat,
Cu bucurie și răbdare,
La mine nici o clipă nu ai renunțat,
Căci m-ai văzut un vas de cinste în formare.
Ai pus în mine din a Ta suflare,
Și m-ai trecut prin foc… să mă călești,
Ca la final să strălucesc în soare,
Și-n mine Chipul Tău să îl zărești.
Am fost un bulgăre de tină,
Uitat de toți într-un pustiu,
Dar Tu ai pus, cu dragoste, lumină,
Și ai făcut din mine, pe vecie, Fiu!