Psalmul 68
Autor: Augustin Tecar  |  Album: Psaltirea în versuri  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Tecarte in 01/08/2026
1 / 1
Dumnezeu se scoală, vrăjmașii se risipesc,
Fug toți dinaintea feței Lui și se-ngrozesc.
Cum se risipește fumu-n sus spre nori
Domnu-mprăștie vrăjmașii dimineața-n zori.

Cum și ceara se topește toată lângă foc,
Așa pier cei răi cu mincinoșii la un loc.
Cei neprihăniți în Domnul au tărie,
Îl slujesc cu râvnă, plini de bucurie.

Domnului cu bucurie voi, cei sfinți, cântați
Cinstea și mărirea veșnic Lui s-o dați,
Să se-audă-n vale pe întinsele câmpii
Coruri de-osanale, coruri de copii.

Cel care se-ngrijește de orfani
Îl păzește pretutindeni de dușmani.
Pentru văduve-i ocrotitor în necaz,
El le șterge cu-ndurare lacrimi pe obraz.

El privește din Locașul Lui cel Sfânt
Înspre prinșii de război care-s pe pământ,
Ce prin a Lui putere vor fi izbăviți,
Și la urmă toți cu Domnul vor fi fericiți.

Răzvrătiții locuiesc în locuri uscate,
Nu cunosc ce-i harul și iertarea de păcate.
Singuri ei se leagă cu lanțul robiei,
N-au nici o nădejde, sunt fii mâniei.

Când El își conducea poporul prin pustie
Se cutremura Sinaiul chiar din temelie.
Noaptea aveau lumină din stâlpul de foc,
Noru-i umbrea de arșiță, conduși din loc în loc.

Tu Ți-ai binecuvântat, Doamne, moștenirea
Și le-ai arătat prin bunătate iubirea,
Când i-ai așezat prin puterea Ta în țară
După-a Ta făgăduință de odinioară.

Femeile ce-aduc vești bune sunt o oștire
Și vor fi bine primite la a Domnului venire.
El le va-ntări cu-nțelepciune și credință
În lupta grea a vieții să aibă biruință.

Aripile porumbelului sunt acoperite cu argint,
Ele ne ajută să ne-nălțăm de pe pământ,
Penele lui sunt de un galben auriu,
El este trimisul Dumnezeului cel viu.

Carele Domnului se numără cu miile de mii,
El este-n mijlocul celor mai smeriți copii.
Sinaiul era Locașul Domnului cel Sfânt
Când a dat El Legea lui Israel pe pământ.

Slăvit să fie cel ce zilnic ne poartă povara!
El Mântuitor și Domn pentru toată țara,
El este pentru noi Dumnezeul izbăvirilor,
El e Domnul slavei, Dumnezeul minunilor!

El e atotputernic și ne întărește în toate,
El, Dumnezeu, ne poate scăpa de moarte.
Da, El călărește pe aripile vântului
Va zdrobi-n curând capul vrăjmașului.

Va zdrobi pe toți cei ce trăiesc în păcat
Și nu vin cu căință la Dumnezeul îndurat,
Și nu vor nicidecât smeriți să recunoască
C-au fost robiți de păcat și să se pocăiască.

În Locașul Sfânt trăiesc glorioase momente,
În frunte-s cântăreții ce cântă din instrumente,
În mijlocul fetelor ce sună din timpane
Și tot poporul Te laudă pe Tine, Doamne.

Binecuvântați pe Dumnezeu în adunări!
Binecuvântați-L toți din cele patru zări!
Binecuvântați-L cei ce vă coborâți din Israel!
Binecuvântați-L toți câți mai nădăjduiți în El!

Întărește, Doamne, tot ce-ai făcut pentru noi,
Să fim biruitori, nicicând să nu dăm înapoi.
Înspăimântă, Doamne, fiarele din trestii,
Înalță-ne cu duhul mai presus de galaxii.

Doamne, popoarelor le place să se bată,
Noi alergăm la Tine, cerescul nostru Tată.
Egiptul și Etiopia aleargă și înaintează
Pentru noi brațul Tău puternic veghează.

Cântați lui Dumnezeu, împărățiile pământului!
Toți locuitorii cinstiți și lăudați numele Lui,
A celui ce călărește pe cerurile veșnice
Și ne pregătește pentru mântuire clipe prielnice.

Dați-I slavă pentru glorioasa-I măreție!
El ne-a pregătit locașuri sfinte-n veșnicie.
Până-atunci Domnul ne dă putere și tărie
Să-I slujim cu scumpătate cât trăim pe glie.
Amin.
(Joi, 17 septembrie 2020)


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 12
Opțiuni