Psalmul 66
Autor: Augustin Tecar  |  Album: Psaltirea în versuri  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de Tecarte in 15/07/2026
1 / 1
Înălțați lui Dumnezeu strigăte de bucurie!
Cântați-I Numele și dați-I mărire!
Măriți slava Lui prin laudele voastre,
Celui ce locuiește mai presus de astre.

Lucrurile Lui sunt nespus de-nfricoșate,
Cei ce-L urmează se feresc de păcate.
Din pricina puteri vrăjmași-L lingușesc,
Cei sinceri vin cu căință și se pocăiesc.

Tot pământul înaintea Lui se-nchină,
Pe cei smeriți Domnu-i conduce de mână.
Veniți și vedeți lucrările lui Dumnezeu,
El ne-a izbăvit din pierzare prin harul Său.

Înfricoșător pentru cei răi El lucrează,
Dar pe-ai Săi iubiți îi binecuvântează.
El și-a trecut prin mare din Egipt poporul
Și prin râul Iordan trecând cu piciorul.

El stăpânește pământul pe vecie,
Să-L urmăm smeriți toți cu bucurie.
Își trimite îndurarea Sa și peste neamuri,
Ca să-i izbăvească din furtuni și valuri.

Binecuvântați-L neamuri și popoare,
El deschide în pustie veșnice izvoare.
Ca să ne păstreze sufletul cu viață,
Ne trimite mană-n fiecare dimineață.

El nu va-ngădui să ni se clatine piciorul,
Își călăuzește prin pustiu poporul.
Chiar dacă ne trece prin cuptor cu foc,
Va fi El cu noi și în acel loc.

Chiar dacă vrăjmașii ne-or încăleca,
Domnu-n îndurare ne va dezlega.
Chiar de cu sudoare am ținut de plug,
Domnu-n îndurare ne va da belșug.

Vom veni cu jertfe, Doamne, -n casa Ta
Și cu bucurie Te vom binecuvânta.
Juruințele făcute vom veghea a le-mplini
Și cu viața-n ascultare vrem a Te cinsti.

Toți cei ce vă temeți să-L și ascultați
Și cu umilință înaintea-I să umblați,
Fiindcă la necaz noi am strigat cu gura,
El ne-a ascultat și ne-a-ntărit făptura.

Lauda Lui va fi ne-ncetat pe limba mea.
Îl voi slăvi cu bucurie și-L voi binecuvânta.
Cu îndurare mi-a ascultat glasul rugăciunii,
M-a adus la viață din mocirla lumii.
Amin.
(Marți, 15 septembrie 2020)


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 24
Opțiuni