Ferice va fi de voi
Autor: Augustin Tecar  |  Album: De la nădejde la bucurie  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de Tecarte in 24/06/2026
1 / 1
Ferice va fi de voi
Când veți fi prigoniți
Și-n lume, pentru Domnul,
Voi nu veți avea locul
Și veți fi batjocoriți,
Dar de Domnul mult iubiți.

Când vorbe mincinoase
Și rele vor căuta
Să spună, să v-apese
Cu hule cât mai dese,
Fiindcă-L veți urma,
El vă va binecuvânta.

Fiți bucuroși și veseli
Atunci, precum v-a spus,
Că-n cer, la dreapta,
Mare e răsplata
Ce vă așteaptă sus
Pregătită de Isus.

Fericit e cel ce poate
Mulțumi Domnului întruna,
Care în a lui ființă
Nu are altă dorință
Mai presus ca asta una:
Domnul să îi dea cununa!

Cel ce va avea pe Domnul,
Cel mai ’nalt din cele ’nalte,
Cum nu va avea-mpreună
Cu Hristos o viață bună,
Cu El toate celelalte
Haruri binecuvântate?
Amin.
(Duminică, 13 decembrie 2020)
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 21
Opțiuni