Atâta zgomot Doamne, atâta gălăgie,
Șade în fiecare, din zori până-n chindie,
Te căutăm în gânduri, în visuri austere,
Am vrea să Te zărim în clipa de durere,
Măcar o licărire să ne oferi, Preasfinte,
Iar noi, în contemplare, să Îți șoptim cuvinte
De dragoste, de pace, de tihna cea din urmă,
Ce-aduce liniștirea și teama-n noi o curmă,
Atâta zgomot, Doamne, atâta părăsire,
Șade în fiecare, dar gând de nemurire,
Ne-ndeamnă la trezire, la rugă, la veghere,
O, schimbă-ne o, Doamne și dă-ne mângâiere,
Măcar în ceas de seară când luna se arată,
Să ridicăm privirea spre cerul fără pată,
Privind spre constelații, cu duhul în zdrobire,
Să ne-nțelegem rostul și sensul, prin Iubire,
Atâta zgomot, Doamne! Revarsă-Ți plinătatea,
Ne-oprește alergarea, ne curăță cetatea
Și-n clipele sublime de liniște adâncă,
Să Te-auzim Pe Tine ca pe-un izvor din Stâncă,
Din susurul subțire și blând, să întelegem,
Că doar ce dăm, ce facem, aceea vom culege,
Ajută-ne Isuse să Îți urmăm cărarea
Și-n clipa încercată s-alegem ascultarea!
Atâta zgomot, Doamne! ...
19/06/2026, Barcelona- Lucica Boltasu