O aură străvezie strălucește deasupra ta,
E aura iubirii ce schimbă inimi împietrite,
Și dă speranță vie când viața ta e pustie,
Nu e o lumină oarecare, e Lumina Lumii.

Care pătrunde în orice ungher al inimii,
Când apare Lumina, frica se risipește,
Și o dulce doină apare în inima rănită,
E un glas melodios ce trece peste zare.

Un glas, parcă venit din altă sferă glăsuiește duios,
Te cheamă înspre cerul albastru, atât de luminos;
Nu mai privi sceptic, nu e glasul unui om muritor,
E glasul Celui care, când vorbește, îți dă reci fiori.

Uneori glasul Lui e ca un tunet în viforul de afară,
Nu te speria, ascultă câd marea învolburată spumegă;
Valurile ei lovesc în țărmurile înalte bine înarmate,
Așa și glasul Lui te cheamă prin fulgerul de afară.

Când luminează zarea, când grea e încercarea ta,
Nu te încăpățâna, lasă-te prelucrat de al Lui glas;
E ultima oară când îți mai vorbește așa de curat,
Lasă totul în urmă și cugetă la veșnicia ce va urma.

29.05. 2026 17:16 Londra