Fă bine, om bun, dar nu cere răsplată,
Căci lumea e schimbătoare, deșartă.
Azi îți zâmbește, mâine te uită,
Cu inima rece, cu fața tăcută.

Ai dat ajutor, ai fost lângă cineva,
Dar mâna-ntinsă azi, nu va mai conta.
Te doare? E firea, dar nu te mâhni
Chiar Domnul a fost dat spre rănile vii.

El a hrănit mii, a vindecat răni,
Și tot L-au lăsat singur, plin de suspin.
Dacă El, Domnul, a fost părăsit,
Ce-aștepți tu, omule, de ești mâhnit?

Scriptura ne spune: "Fă bine oricui,
Nu pentru slava-ți, ci-n numele Lui."
Nu cere aplauze, nici mulțumiri,
Căci fapta curată nu cere sclipiri.

Natura omului e-nclinată spre sine —
Primesc și apoi uită, nu știu de tine.
Dar cerul păstrează ce pe pământ piere,
Și binele tău nu se pierde-n durere.


De ce te mai superi că vai ești uitat,
Când chiar Dumnezeu e adesea lăsat?
Ești oare mai mare decât Cel Divin,
De ceri mulțumire pentru-un strop de alin?

Fă bine în taină, cu suflet smerit,
Căci Domnul te vede, te știe, te-a scris.
Și-n ziua răsplății, când toate se știu,
El ți-o va da — cu drag, Vei fi FIU.