În grădină stă un pom,
Are frunze, dar nu rod.
Pare viu și arătos,
Dar pe dinăuntru-i gol.

Frunza lui o umbră mare,
Dar nu-i hrană, si nici soare.
Din afară pare bogat,
Dar rodul-i e lipsit, curat.

Stăpânul vine an de an,
Caută rod pe fiecare ram.
Privește lung și cu răbdare,
Sperând la rod, la o schimbare.

Trei ani caută și nu găsește,
Inima lui se întristează și rostește:
„De ce să țină locul în zadar?
Nu îmi aduce niciun dar.”

„Taie-l, dacă nu rodește,
Viața lui la ce îmi folosește?
Ține pământul ocupat,
Caci rodul nu si-a arătat.”

Dar grădinarul blând îi spune:
„Mai dă-i timp pentru fapte bune.
Îl voi săpa și îl voi uda,
Poate ca rod va arăta.”

„Îl voi îngriji cu grijă mare,
Îi voi da gunoi, apă și soare.
Poate inima lui se va schimba,
Și rod frumos va arăta.”

Așa e omul pe pământ,
Nu trăiește doar prin cuvânt.
Nu e de-ajuns să pari curat,
Dacă rodul nu l-ai arătat.

Rodul înseamnă faptă bună,
Mână întinsă, vorbă bună.
Înseamnă pace, dar si iertare,
Înseamnă dragoste și ajutare.

Via crește lângă drum,
Dă struguri dulci și cu parfum.
Dar ramura, dacă se rupe ea,
Se usucă și viața-i va pleca.

Cât stă legată in vița vie,
Are putere și bucurie.
Primește sevă zi de zi,
Și rod frumos va dărui.

Așa și omul de rămâne
Cu Dumnezeu, face lucruri bune.
Dar dacă singur vrea să stea,
Puterea-i va slăbi și va cădea.

Rodul arată cine ești,
Nu ce spui, ci cum trăiești.
Nu frunză mare, nu te va salva,
Ci rodul ce-l vei arăta.

Căci viața trece, anii zboară,
Și fiecare rod ti se măsoară.
Să nu fim pomi ce stau în vânt,
Ci vii ce aduc rod pe acest pământ.