Mi-e inima o floare
ce-n umbră veştejeşte.
Dar când gândesc la Tine
din nou reînfloreşte.

Mi-e inima o apă
tăcută şi pustie.
Dar când te văd, Isuse,
se schimbă-n apă vie.

Mi-e inima o noapte
cu umbre şi pustiu.
Dar când vorbeşti Tu, Doamne,
se luminează viu.

Mi-e inima o harpă
stingeră... ruginită...
Dar când îmi vii în cale,
răsună ca-noită.”

„Mi-e inima o mare
de valuri frământată.
Dar când mă iei de mână
se linişteşte-ndată.

Mi-e inima un bocet,
un cântec trist de jale.
Dar când eşti Lângă mine,
se schimbă-n osanale

Mi-e inima o rană
ce sângeră cumplit,
Eu fără Tin-Isuse,
de mult aş fi murit”