Mergeam odinioară...
În lumea mea, cu tine
Pe malul apei calme
Ce susura voios

Căci chipul tău de înger
Era o bucurie
După atâta zbucium
Trăit fără folos.

Când pașii tăi înainte
Călcau pe iarba moale;
Eu tresăream, căci nimbul
Iubirii îmi da foc

De tandră îmbrățișare
Făgăduință vie
Ce-n calea-mi își făcuse
Spre veșnicie, loc!

Când mâinile-ți suave
Mă înconjurau depline
Și vântul, mângâierea-i
În părul tău dansa;

O fericire castă
În inima curată
Lua trup și primea viață
Și-n mine se năstea!

Biruințele lui David