Când sufletu-mi senin spre ceruri suie-n zbor,
Mereu mai sus spre magicele stele
Simt tălpile de glie că-s prinse şi mă dor,
Şi-atunci m-ascund în lacrimile mele.

De dincolo aud cântări ce-mi plac
Şi-aş vrea s-ajung acolo-ntr-o clipită;
Păcatu-n cale însă se răzvrăteşte, tac,
Şi-n cumpănă stă inima rănită.

Să trec prin val de ce mi-e oare teamă?
Din valuri înspumate de ce nu-mi fac plutiri,
Ci plâng pe mal? De dincolo mă cheamă
Liman de Canaan prin limpeziri.

Un strigăt Doamne, strigăt de lumină
Îmi caut în supreme sfâşieri;
Mai este viaţă chiar în a mea ruină,
În ce-a rămas, mai sunt, mai sunt puteri.

Pe ţărmul veşniciei du-mă, Doamne,
Opreşte apa, sfarmă-mi stânci, fă-mi cale
Când totu-n jur se stinge… să înţeleg minune
Că izbăvirea mea e-n meritele Tale.