Vine o zi când vom pleca de-aici
Și glasul lumii va rămâne-n urmă,
Când toți, cei mari, dar și cei mici,
Vor fi călăuziți de-a Lui lumină
Spre țara pregătită de Isus.
Vine o zi când toate vor rămâne jos,
Când răni și dureri atunci se vor sfârși,
Iar dorul greu purtat aicea jos
Va fi schimbat în pacea Lui deplină,
Și lângă El pe veci atunci vom fi.
Când toate aici vor trece rând pe rând
Și tot ce-i lut se va întoarce-n țărână,
Spre cer cu toți ne-om înălța, zburând,
Cu Cel ce ne-a purtat pe a Lui mână,
Isus, nădejdea celor ce-L așteaptă.
Ne vom vedea cu toți la a Lui masă,
Ne-om bucura că am ajuns acasă,
Cântând c-am fost salvați prin al Său har,
Că El ne-a fost și cale, și izbândă,
Și toată a noastră luptă nu a fost în zadar.