Deasupra apelor

Alexandrina Tulics, Album Destine

(referințe Psalmul 150.6)

În barcă,
după Cuvânt, adună perechi
din oameni, păsări, animale,
să fie adăpostiți de ape. Astfel,
Dumnezeu,
făcu din tot ce-i pe pământ,
imaginea primei biserici,
casă de închinare,
sub paza bună,
a îndurării Sale;
peripeții de or fi fost,
pluteau pe apele învolburate,
imaginea celor de pe pământ,
pusă de Dumnezeu,
sub sfântu-I adăpost.
Când apele plecară la poruncă,
un porumbel ieși din adăpost,
să cerceteze de-i pământ uscat afară,
dar nu-l zări;
astfel, se-ntoarce-n adăpost.
Când a ieșit din nou,
și a zărit pământul,
s-a odihnit pe-o creangă sub măslin,
a rupt din el o ramură înflorită,
ducând-o vrednicului Noe,
care se încredea în Dumnezeu divin.
Ce învățăm din astă întâmplare?
“Oricât de grea este amenințarea,
încrezători, cu Dumnezeu, noi biruim!”