Numai după chibzuință
Autor: Augustin Tecar  |  Album: De la ascultare la cumpătare  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de Tecarte in 08/04/2026
1 / 1
Numai după chibzuință
Îndelungă și-nțeleaptă
Și-o lumină de la Domnul,
Spune-ți hotărât cuvântul
Celui care îl așteaptă;
E o hotărâre dreaptă.

Căci cuvântul ca și fapta,
Este-n lume mai de preț
Decât orișice avere,
Decât fală sau putere,
Ori comori ale unei vieți
Și-n belșug o să te desfeți.

Înainte de-a începe,
Chibzuiește negrăbit,
După chibzuință însă
Nu mai ține coarda-ntinsă,
Te grăbește la-mplinit
Și-atunci fi-vei fericit.

Greu mai afli timp și cale
Ca să fii om împlinit
Și să-ndrepți faptele tale
De pe-a rătăcirii vale.
Chibzuiește negrăbit,
Ca să poți fi om cinstit.

Pot să și greșească unii
Cu o chibzuință-nceată,
Cum pot să nimerească alții
Cutreierători de spații...
Fără dânsa câteodată,
Și cu mintea-ntunecată.

Însă una e greșeala
Celor care stau să vadă,
Pe când alta este-a celor
Ce a chibzui nu vor,
Ci dau buzna la grămadă
Și se sufocă în blocadă.

Celui ce chibzuiește bine,
Luminat de Duhul Sfânt,
De sus izbăvirea-i vine
Și nu rămâne de rușine.
Se înalță neînfrânt
Cu putere din Cuvânt.
Amin. (Joi, 4 iunie 2020)
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 23
Opțiuni